HomeDespre protestSustinut de ...Donatii

Protest sustinut de:


Corupția ucide

Evoluție în Instituție

Declic

Aradul Civic

Oradea Civică

Umbrela Anticorupție

Inițiativa România

RESET

#activag Piteşti


Geeks for Democracy







În urma „reformelor” din ultimii doi ani, între care şi modificările aduse prin OUG nr. 7/2019, care duc la subordonarea politică a justiției, care au pus în pericol statul de drept și integritatea funcției publice, solicităm demisia imediată a preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea şi a ministrului Justiţiei Tudorel Toader. În acest sens, în data de 30 martie 2019, începând cu orele 18:00, vom organiza un protest în Piaţa Universităţii.

Avem în vedere în acest context:

  1. Necesitatea respectării independenței Justiției și a continuării luptei împotriva corupției pentru a rămâne o țară europeană construită pe baza valorilor democrației liberale și statului de drept, în care legea este egală pentru toți;
  2. Necesitatea respectării principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat și, deci, a independenței justiției, neafectate de ingerințe politice partizane;
  3. Necesitatea respectării angajamentelor internaționale ale României prin aplicarea imediată a recomandărilor Comisiei Europeane (inclusiv în cadrul MCV), Comisiei de la Veneția și GRECO.

Solicităm demisia imediată a liderului PSD Liviu Dragnea şi a ministrului Justiţiei Tudorel Toader şi înlăturarea de urgență a măsurilor legislative luate – inclusiv prin abrogarea OUG nr. 7/2019 – în vederea protejării valorilor statului de drept.

Iar tu poţi ajuta să facem ACUM schimbarea!

Protest sustinut de:


Make a Point

VeDem Just

Rezist Galati

Rezist Bacau

#Insist

Insistăm

Ștafeta Steagului UE

#REZISTENȚA

Inițiativa Timișoara


Acțiunea Civică Galați